de calauza » Sâm Ian 02, 2010 12:21 pm
Dragi mame, soacre sau viitoare soacre, luaţi aminte de la viaţă atunci când fiii sau fiicele voastre au ales... Amintiţi-vă greul şi urâtul dus de voi din cauza unor obiceiuri vechi şi strâmbe prin care socrii se amestecă în vieţile copiiilor lor aşa, din plictiseală sau pentru că nu le plac „aleşii” fiilor lor. Copiii voştri au venit pe lume pentru ei şi nu pentru voi. Asta vă va întări sănătatea şi înţelepciunea. Nu aţi făcut copii ca să aibe cine să vă dea o cană cu apă la bătrâneţe.. Pentru „cana cu apă” de la bătrâneţe v-aţi purtat frumos toată viaţa cu toţi oamenii – cu oricare oameni - căci nu ştiţi, când vine clipa, care oameni se vor afla aproape: poate să fie un fiu, o noră, un vecin, o colegă, un străin de pe stradă, un medic la mintea, mila dar mai ales la mâna căruia ajungeţi la nevoie. Aţi făcut copii pentru c-aţi dorit să vă împliniţi viaţa sau pentru că aşa a fost să fie, sau ca să nu suferiţi că vi se spune „sterpe”.. cine ştie de ce-aţi făcut un copil sau de ce l-aţi înfiat. Dar dacă l-aţi primit, nu-l chinuiţi după placul vostru ci ajutaţi-l cu blândeţe sau cu asprime (când e nevoie) să fie om întreg pentru el, pentru alesul sau aleasa lui şi pentru lumea în care trăieşte. Poate că nu vă e pe plac şi s-ar putea ca niciodată să nu vă fie pe plac nora, ginerele, dar pe cine interesează asta când Dumnezeu alege în felul său ?! Mai amintiţi-vă încă despre lucrurile pe care le-aţi agonisit o viaţă de muncă... nimic nu veţi lua cu voi şi multe vă prisosesc dar mult se bucură sufletul când copilul o duce o leacă mai uşor.. Şi... nici nu contează recunoştinţa unora sau altora pe lângă plinătatea sufletului înţelegător, milostiv şi a cugetului nepătat de fapte, gânduri şi cuvinte rele..