sinucidere

[calauza]

„Mă sinucid”... voi prelua şi eu tema.
„Sinuciderea” Mădălinei Manole m-a împins pe o cărare între colţi înveninaţi şi răni sângerânde. Am văzut multe, am trăit şi mai multe, simple, complicate, determinate de mine, impuse de alţii.. pot şi eu să ajut un pic fără să fiu psihiatru, cu „platoşele” pe care mi le-a dat Dumnezeu, viaţa, norocul sau cum doreşte fiecare să le numească. Nimeni nu poate nega ceasul rău, locul rău, oameni care-ţi pot părea, uneori, răi. Dar ei sunt doar oameni care-şi urmează căile lor după mintea şi meschinele lor interese de moment.
Dacă porneam mai demult acest topic, poate Mădălina era încă printre noi.. Dacă ajut măcar un om să depăşească momentul greu prin care trece,..
1. Sunt disperat.

- De ce ? Ţi-ai pierdut jobul ?
Numai tu ţi-ai pierdut jobul ? Poate nu era unul potrivit pentru tine. Acum, pentru români lumea e mai largă. Mai caută. Nu sta acasă căci nu-ţi vine pâinea singură iar dacă vine singură, abia atunci teme-te de cei care-ţi vor cere, la un moment dat, un alt preţ pentru ea...
Gândeşte la strămoşii tăi şi ce-aveau ei pe masă.. Ai uitat să „te întinzi numai cât ţi-e plapuma” şi ai vrut, ca cei mai mulţi dintre noi, şi casă, şi maşină, şi mese la restaurant, şi mobilier scump, şi vacanţe de vis... Ai picat în mrejele celor care-ţi promiteau „bani ieftini”. Banii nu sunt niciodată ieftini ci „bani”. Nu ţi-ar părea rău să mori azi fără să afli că mâine poate ai fi câştigat la loto ? Sau ai fi găsit omul lângă care viaţa n-ar mai fi părut infern, chiar dacă e grea ? Ştii cine plânge după tine ? Mama ta ! Doar mama ta. Poate şi tatăl tău, dacă mai există. Restul îşi vor reface viaţa pentru că acesta-i mersul şi te vor uita aşa cum au uitat ploaia de la munte din săptămâna trecută. Poate vor plânge de mila ta un timp, poate, de fapt, de mila lor.. şi te vor uita. Asta vrei ? Să devi dintr-un om întreg numai o masă de carne putredă mâncată de viermi ? Pentru asta te-ai pregătit şi te-ai educat atâta vreme ? Asta crezi că meriţi când ai primit un trup şi o minte care pot să muncească şi să creeze ?!
Te uiţi la televizor şi vezi cum alţii au iar tu nu ai.. Închide televizorul, vinde-l; îţi ia timpul fără să-ţi dea un loc de muncă în schimb... Numai ticălosul de comunism a dat fiecăruia câteceva dar a şi făcut crime pe măsură. În rest... Adu-ţi aminte cum se trăia până în 50.. Câţi aveau case, maşini, bună stare pe vremurile alea ? E drept, acum am înţeles cu toţii că nu prin muncă-s făcute marile averi.. Va veni timpul pentru fiecare dar noi avem înţelepciunea care ne spune „vezi-ţi vârful nasului” şi ce poţi corecta pe drept, corectează; ce nu, lasă altora mai pricepuţi. Te-ai bucurat în timp ştiind pe unul sau pe altul muncind „la negru”. N-ai gândit niciodată că aici se va ajunge. Dar durerea ta, simţi, e mai mare. Mai e şi orgoliul (vanitatea) „ce-am fost şi ce-am ajuns”.. Cui crezi că-i pasă cu adevărat ? Ţi-e ruşine ?! Penibil. Cum să-ţi fie ruşine ? De cine să-ţi fie ruşine ? Dacă era un cutremur şi rămâneai în pijama dar viu, îţi mai era ruşine ? Ce treabă ai tu cu „ceilalţi” ? Îţi dau ei o pâine, un adăpost ? Totul stă în mintea ta şi în mâinile tale. Caută de lucru – orice. Iar cât timp faci „orice-ul” cauţi ceva potrivit.
- Nu-ţi pasă ? Nu-ţi mai pasă de nimic şi de nimeni.. E ok. Nici nu trebuie să-ţi pese în acest moment decât de tine şi de faptul că nu vrei să fi un corp mort, mâncat de viermi şi nu vrei să-ţi prăpădeşti mama şi copiii. Eşti chiar atât de egoist ca să gândeşti numai la tine ? N-ai milă pentru mama ta ? Nu mai există ? Ai gândit vre-odată la copiii orfani care n-au ce să mănânce şi n-au braţele, puterea şi cunoştinţele tale ca să muncească ? Ştii că din puţina ta muncă – oricare-ar fi ea – poţi hrăni cel puţin un copilaş român orfan ? El n-are părinţi care să muncească pentru el iar statul.. Lasă noaptea să te sfătuiască. Vorbeşte cu părinţii tăi, dacă-i ai. Vorbeşte cu rudele. Spovedeşte-te unui preot că nu-i chiar pe bani. Dacă încă socoteşti orgoliul, mândria o „valoare” când el nu-i decât un păcat de moarte (căci te împinge la moarte, la hoţie, la crimă..) spune-i lui Dumnezeu - că nu te spune nimănui. Dar spune cuiva şi eliberează-ţi sufletul şi mintea !! Aşa spune Biblia şi poate nu greşeşte. Cu ce-ar greşi ea că te menţine viu ? Important e să fi viu şi puternic să poţi ajuta pe cei mai slabi decât tine.. Dacă nu mai faci faţă, retrage-te câteva zile la o mânăstire; numai ortodoxia română are peste 700. Acolo adună-te, sfătuieşte-te cu oameni care n-au de câştigat de pe urma ta ce-ai putea face mai departe, cum să te descurci.. Roagă-te pentru tine (doar nu pentru mine). Înger, îngeraş şi tot ştii.. ce e mare lucru ? Deschide-i o uşă lui Dumnezeu căci altfel nu se prea amestecă în trebile noastre; e cu adevărat un discret..

2. La doi, azi, va fi Mădălina... 43 de ani (grea vârstă, greu de îndurat). Femeie superbă, talent cu carul, plată înapoi, pe măsură. De ce n-a avut milă de pruncuţul ei ?
Mădălina (Magdalena pe numele real) mergi de-acum liniştită deşi cred că abia acum vezi ce-ai făcut..
Să detaliem "43 – artist " cum face toată lumea.. sau altfel.

43.. la 43 o femeie pică în grea dilemă dacă-şi pune problema frumuseţii şi-ncearcă să se întreacă cu "25 + chiloţei la vedere”.. la 43 o femeie are, în general, cam tot ce trebuie (sau s-a îngrijit să aibe, sau s-a rugat să aibe sau a meritat să aibe..)........ sau n-are pur şi simplu. Dar are 43 şi-şi pune întrebări..
Ea avea mai tot.
Cine spune că are tot, minte. Nimeni nu are tot. Asta e adevărata egalitate pe pământ – că nimeni nu are tot sau, în orice caz, viaţa face astfel să „ducă lipsă” de ceva existenţial, un ceva care, deseori, se cheamă fericire. Sigur, fericirea pare altceva decât împlinirea sau evidenţa tuturor acelor „bunuri” pe care le deţii. Dar când mai ai în administrare şi o sensibilitate nativă (sau indusă), lucrurile prind alte forme şi dimensiuni. Biblia şi învăţămintele ortodoxe (poate şi altele) spun să „nu-ţi laşi mintea să prindă muşte” sau „fă-ţi de lucru căci altfel îţi face diavolul”.. Da, la 43 avem copii cărora încă nu trebuie să le lipsim o secundă din viaţă cu riscul să-i plictisim. Găsim noi calea.. Dacă ne-am ocupat cu sârg de ei şi sunt pe drumurile lor bune, să nu uităm că, înafara job-ului, exista în tot acest răstimp, lângă noi, un soţ căruia-i datorăm mult, foarte mult sau totul şi că el merită, cel puţin atâta atenţie cât şi copiii. Cele mai multe dintre noi, uită; apoi se plâng.. Dacă el se simte saturat şi ştim că avem încă multe de dat, există copiii români orfani, pământul, natura. Toate au nevoie de noi. Dacă Mădălina s-a simţit mai puţin iubită, putea vorbi cu mama, cu fratele, cu un preot,.. oricare dintr-aceştia-i puteau spune că, la 43 (uneori cu foarte mult înainte) femeile nu mai primesc „acel fel de iubire” şi, poate nici "acel fel de sex" şi că fiecare bărbat îşi iubeşte jumătatea „în felul lui” un fel pe care nu l-ai fi agreat dac-ai fi ştiut înainte de căsătorie.. Ce să faci ? Eşti în impas ? Sunt multe alegeri de făcut, toate cu riscuri extreme. Gândul că laşi un soţ/soţie bun, de treabă... doar pentru că ţi se pare că nu te mai iubeşte şi vei găsi unul care te va adula veşnic e o gogoriţă.. Timpul te va aduce curând la 47, 50, 56, 61.. cum te vezi ? Lângă cine ? Stai „cu minte” şi vezi de viaţa ta dacă ai deja una care nu te duce nici în spital şi nici în mormânt. Aruncă-ţi ochii egoişti, orgolioşi sau vanitoşi (tot aia e) peste cei care n-au nici un dram din norocul tău şi ajută-i... fă-ţi de lucru.. ´Au le vrei tu pe toate ?!
Aştepta noul album.. poate avea succes, poate nu. Şi ce dacă ?! Cum poţi spune despre tine – atât de frumoasă, după 25 de ani de succes – că eşti un rebut uman ?! Trebuie ca tu să ai succese veşnic ? De ce ? Cine te crezi ? Eşti o minune numai pentru mama ta şi încă câţiva: zece oameni, o sută, zece mii, zece milioane,.. un timp. Numai dacă mori prematur eşti „veşnic” şi nici atunci .. nimic nu e veşnic înafară de Dumnezeu. Cum eşti o credincioasă dacă te simţi un rebut uman ? Ai spus unui preot ce simţi ? Nu te costa nimic.. Un preot aude câte-n lună şi-n stele, ar fi găsit cuvinte şi rugăciuni potrivite, te-ar fi împins afară din „depresie”...
Poate a fost o depresivă din naştere. Cine ştie ? Ce înseamnă "depresivă" ? Poate-i doar o hipersensibilitate care trebuie educată potrivit. Ce înseamnă "potrivit" ? O dai cu capul de pereţi s-o "întăreşti" ? O ţii legată sau sub duşuri reci să-i alungi "diavolii" ? O creşti în puf şi te faci preş sub toanele ei ca s-o treci prin viaţă ? Are OMUL răspunsuri pentru toate acestea ?! Poate fi o hipocalcemie severă care dă stări de la leşin la crize asemănătoare epilepsiei şi care, prin tratament atent cu calciu, hrană consistentă (grătare de porc), vitamine şi linişte le poate pune pe picioare şi le poate reda vieţii normale. Sunt oameni care trăiesc o viaţă cu medicamente infernale; de ce n-ar încerca şi cu forme de calciu ? Sunt femei care se nasc "depresive" dar nu se poate spune că sunt depresive ci aşa sunt ele.. De ce să ia tratamente hormonale sau sedative ? Pentru că aşa spun medicii ? Pentru că nu ştiu să exprime clar ce simt sau nu cred că e important să spună tot, pentru că părinţii au informat eronat medicii din nepricepere iar părinţii vitregi au făcut-o anume iar medicii n-au avut suflet, intuiţie, milă, chef.. să afle singuri ce se întâmplă şi au îndopat copiii cu barbiturice (sedative, hipnotice sau cum vor să le mai spună) ?? Multe tratamente slăbesc „firea”, induc dorinţa de a scăpa de „acest blestem” şi împing la sinucidere nu din depresie sau deznădejde ci, dimpotrivă, dintr-un calcul simplu,.. că „scapi”. Aşa crezi, că scapi... şi ajungi hrană la viermi. Asta vrei ? Să decizi să fii hrană pentru viermi ? Doar atât obţii prin sinucidere...... Sau, poate, o mutilare pe viaţă.
Ai văzut vre-odată viermii morţii ? Sunt cei mari, de cca 50cm, roz, groşi de 7-10mm şi se înfig cu viteză spre coşciugul abia acoperit de ţărână dar şi valul celor mici, albi şi extrem de scârboşi care, la cel mult trei zile de la moarte, pornesc dinăuntrul trupului nostru spre afară, pentru a-l "topi". Acesta-i darul pe care-l obţii mai devreme decât ţi-era scris...
Mare scofală să te sinucizi.. tu te crezi „superior şi neînţeles” prin decizia ta iar ceilalţi se prefac suferinzi pe lângă tine şi apoi te bârfesc. Dar tu nu mai eşti.. Şi ce blestem mai mare poate primi o mamă sau copiii tăi ?! Vrei s-o înveţi minte pe mama ta că te-a supărat ? De ce oare te „supără” o mamă care te creşte cu dragoste şi grijă iar tu nu vrei s-o auzi că te „stresează” ? Aşteaptă puţin să faci copilul tău la fel de mare cum eşti tu şi atunci abia să vezi dacă-i potrivit răspunsul „acesta”, mamei. Uni-i spun laşitate. Da, poate fi numită şi laşitate,.. abandon în faţa greutăţilor.. Dar cine vreţi să abandoneze ? Muştele ?! Sigur că oamenii pot să abandoneze numai că nimeni şi nimic pe lumea asta nu merită acest sacrificiu; pentru că este un sacrificiu, nu un fapt isteţ. Sunt atâţia oameni, atâtea lucruri pentru care poţi să treci peste ziua asta grea.. nu te bloca la suferinţa ta egoistă ! Priveşte în jur la adevăraţii sărmani ai sorţii. Dacă nu-ţi pasă de ei sau nu vrei să-i vezi, teme-te ! Ai răbdare ! Mai amână decizia 44 de zile; măcar 44. Mergi la preotul din credinţa ta !
Cauzele depresiei pot fi multiple.. Sunt rodul unor traume, sunt rodul unei educaţii eronate pentru mintea şi sufletul lor, nu sunt „din lumea aceasta” şi le e totdeauna greu să se adapteze iar eforturile le consumă enorm, n-au fost lăsate niciodată să aleagă ci au trăit numai „impuse”.. Nu sunt depresive ci aşa sunt ele. Da, dacă nu-şi găsesc rostul, permanent, sunt tentate să se sinucidă tocmai pentru că par să nu facă parte din lumea asta. Aici e dilema.. Au venit totuşi pe lumea asta !!!!!!! Nici măcar nu-şi dau seama că, mai toate, beneficiază de o prezenţă luminoasă şi nu „oarecare”; niciodată „oarecare”. Dacă ar avea răbdare să afle, s-ar minuna de ele însele şi, la bătrâneţe, ar zâmbi luminos şi numai de ele ştiut... Doamne iartă-ne...

.............................. şi apoi ..................................
Şi apoi, ce-ai ştiut tu, Mădălina, despre orfelinat, ca să-ţi laşi puiul orfan ?! Cât ai citit ? Cât ai întrebat ? Cât ai dezbătut subiectul ăsta ca să-ţi asumi un gest ? Cum ai gândit despre copilul tău orfan ? Cum ţi-ai imaginat viaţa copilului tău orfan trecând din mâinile unei maştere într-ale alteia ? Crezi că bunicii pot fi părinţi ? Crezi că un tată poate fi părinte fără mama puiului ? Crezi că o femeie străină-l poate iubi când este îmbrăcat în bani şi interese ?
Ce viaţă crezi că poate avea un orfan ? Ce vrei să înţeleagă el din viaţă dacă nici măcar noţiunea de „mamă” n-o are ?! Nici n-ai ajuns departe şi deja vezi lupta care se dă pe „copilul tău orfan”. L-ai dorit atât de mult, l-ai primit şi... Nu suntem animale.. Dumnezeu ne-a lăsat darul de a gândi mai ´nainte DACĂ vrem sau nu să aducem un pui pe lume. Până şi Dumnezeu ne-a lăsat dreptul de a decide...

O mamă nu este un om cu drepturi.
O mamă este doar o fiinţă cu responsabilităţi.
Despre drepturi poate doar să plângă în faţa icoanelor dacă n-are alături un bărbat deştept, înţelept şi puternic... dar musai merge înainte pentru puiul ei.